Varză à la Cluj

Capra şi varza s-au împăcat.

Agora

Tiberiu Farcaș: Eticheta de extremă dreaptă a AUR mi se pare excesivă

Interesant, românul-maghiar Tiberiu Fărcaș este foarte obiectiv în lipsa de obiectivitate a celor 40 de intelectuali şi militanţi pentru drepturile omului din societatea civilă care le solicită liderilor partidelor de guvernământ, într-o scrisoare deschisă, ca dialogul miniştrilor cabinetului Cîţu să înceteze imediat cu partidul de factură extremistă AUR.

„In logica acestei scrisori deschise a acestei facțiuni din „societatea civilă”, dacă trebuie discutat cu AUR doar prin intermediul interpelărilor parlamentare, așa cum se propune în scrisorică, atunci la fel ar trebui si cu UDMR, nu? Că și această formațiune politică/uniune culturală tot solicită de 31 de ani diverse forme de autonomie care au speriat Bucurestii, mai alea ce a secuilor, de au curs râuri de cerneală și miliardare de pixeli în presa postdecembristă pe tema.

Adica avem „extremism de dreapta” numai într-o parte? Aia care ne convine noua? Dincolo totul e legitim, dacă comparăm, nu? Și ne mai mirăm că apar incidente gen Valea Uzului…

Tiberiu Fărcaș – analist politic, proprietar Clujul Cultural, co fondator Clujul Politic

Gestionarea defectuoasă a pandemiei, traseismul deșănțat, sutele de primari trecuti de la PSD la PNL înainte de locale nu au trezit “societatea civilă” să scrie scrisori deschise…

Tragediile de la Piatra Neamt, Bals la fel. Nu am vazut “scrisori deschise” pe tema. Hai sa fim seriosi, AUR a fost ales democratic in 6 decembrie, ca si restul partidelor parlamentare.

Nimeni nu le-a analizat sistematic PROGRAMUL, propunerile de legi (când le vor face), discursurile – ACUM, DUPA campanie. Eticheta de extremă dreaptă mi se pare excesivă.

Sper ca deseară la talk show-uri sa fie dezbatută scrisoarea deschisă cu lideri AUR invitați, așa cum e democratic la 31 de ani de la Revoluție. Credeam că am scăpat de cenzură și pumnul băgat în gură” a scris Tibeiu Fărcaș.

George Simion – liderul AUR

Vă redăm și mareeeea scrisoare a intelectualilor:

Către:

Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal

Dan Barna, co-președintele Alianța USR-PLUS

Dacian Cioloș, co-președintele Alianța USR-PLUS

Kelemen Hunor, președintele UDMR

Noi, semnatarii acestei scrisori, intelectuali publici, militanți pentru drepturile omului, oameni din societatea civilă, apărători ai valorilor euroatlantice, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la deschiderea către dialog arătată de membri marcanți ai partidelor din coaliția de guvernare către conducerea unui partid recent intrat în Parlamentul României, AUR.

Partidul AUR este o formațiune politică ce s-a dovedit a fi, în scurta sa existență pe scena publică românească, purtătoarea unui conglomerat ideologic nociv, de factură extremistă. Un partid radical-populist, vehiculând teme fundamentaliste și naționaliste, cu revizitarea teoriilor conspiraționiste, anti-globaliste și anti-individualiste, și cu personaje care răspândesc idei ale extremei drepte (este de notorietate, de exemplu, că persoana propusă de AUR drept candidat la funcția de prim-ministru se proclamă deschis drept un înflăcărat admirator al unor figuri de tristă amintire din trecutul negru al României ori că parlamentari ai aceluiași partid au simpatii pentru legionari sau intelectuali legionari din perioada interbelică), care se exprimă frecvent împotriva societății liberale și a sistemului instituțional de valori al democrației liberale, nu poate fi un partener de dialog într-o democrație.

În ultimele săptămâni, miniștrii Educației, Justiției și Sănătății au discutat nestingheriți cu conducerea AUR. Atitudinea afișată de membri ai Guvernului României, care prin, poziționarea lor, respectiv deschiderea către dialogul cu AUR, angajează întreg Executivul, este scandaloasă și inadmisibilă. Mesajul transmis prin astfel de întâlniri protocolare este tocmai validarea ideilor și mijloacelor de acțiune ale partidului AUR, riscând astfel să îi legitimeze și să îi normalizeze proiectul politic.

Nici subiectele abordate (importante și urgente, fără îndoială) și nici respectarea unei cutume politice fundamentale (respectiv dialogul constant cu opoziția) nu pot constitui argumente pentru a justifica o asemenea deschidere către un partid care refuză valorile occidentale. Orice dialog între membrii Guvernului și reprezentanții AUR poate și trebuie să fie purtat doar în cadrele stabilite de Constituție, prin interpelări, însă acestea nu pot fi interpretate nicidecum drept pretexte pentru întâlniri afabile. Păstrând relația cu AUR doar în condițiile stricte stipulate de legea fundamentală, coaliția de guvernare s-ar asigura astfel că menține un ”cordon sanitar” în jurul unei formațiuni periculoase pentru democrația noastră. Suntem convinși că, odată ce ”cordonul sanitar” ar fi spart, va fi aproape imposibil de reconstruit.

În acordul încheiat între partidele care formează actuala coaliție de guvernare, semnatarii menționează că actuala alianță se bazează pe ”responsabilitatea față de destinul României” și că soliditatea acesteia se întemeiază pe ”valorile comune de libertate, respect, integritate, responsabilitate individuală și solidaritate”. În același document programatic, liderii partidelor de guvernare afirmă fără ezitare: ”Suntem hotărâți să apărăm aceste valori atunci când sunt amenințate și să ducem România mai departe pe drumul ei european.” Ori, prin acțiunile și ideile vehiculate, AUR pune în pericol tocmai valorile pe care actuala coaliție și-a propus să le salvgardeze. În mod evident, între principiile asumate și acțiunile unor membri ai Guvernului, prin deschiderea arătată către liderii AUR, există un conflict ireconciliabil.

În multe țări europene partide extremiste au ajuns, în urma alegerilor, în parlamente. Nu însă în toate aceste state, astfel de partide sunt tratate cu nesperată bunăvoință. Dimpotrivă, în numeroase locuri de pe continentul nostru, ideile vehiculate de astfel de formațiuni politice le transformă automat în actori nefrecventabili, iar boicotarea liderilor acestor formațiuni este o regulă de la care nici un politician onest nu se poate abate.

Știm cu toții foarte bine că adevărata importanță a asumării și respectării valorilor euroatlantice nu se poate sluji prin dialogul constant și nestingherit cu reprezentanți ai unui partid aflat în flagrantă contradicție cu principiile pe care partidele din coaliția de guvernarea clamează că le apără. Înainte de a fi prea târziu, credem că este momentul ca, prin acordul partidelor care formează coaliția de guvernare, dialogul cu AUR să înceteze imediat.

Inițiatorii scrisorii sunt:

  • Cristian Pârvulescu
  • Liliana Popescu
  • Sergiu Miscoiu
  • Adrian Miroiu
  • Claudiu Craciun
  • Alfred Bulai
  • Andrei Țăranu
  • Liviu Rotman
  • Michael Shafir

Semnăturile pot fi trimise pe adresa mtcazan@yahoo.com

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *