Varză à la Cluj

Capra şi varza s-au împăcat.

Actualitate

Pași importanți pentru realizarea Spitalului Pediatric Monobloc

Cât timp, la București, Orban își dă cu stângul în dreptul, Oros este absolut invizibil politic iar Budă stă în osânza de la Bruxelles, Tișe se zbate să aducă primari la PNL în timp ce partidul, în câteva organizații slabe de altfel, spune că „avem oamenii noștri”, „nu-i putem lua pe toți PSDiștii”, apoi Tișe se zbate cât poate administrativ fără niciun ajutor guvernamental, în timpul guvernării liberale…

Pentru înlesnirea realizării Spitalului Pediatric Monobloc, Tișe a lăsat garda orgoliului și a dialogat și cu alți lideri politici din Cluj, legea privind obținerea terenului destinat construirii noului Spital Pediatric Monobloc, urmând să fie susținută pentru adoptare în regim de urgență, săptămâna viitoare fiind programat votul final în Camera Deputaților.

„Consiliul Județean a demarat deja un concurs pentru a găsi consultantul care să stabilească cele mai bune soluții pentru Spitalul Pediatric Monobloc. Acesta trebuie să asigure consultanța și organizarea concursului internațional de soluții în două etape pentru Spitalul Pediatric Monobloc. Una din prioritățile absolute ale Consiliului Județean Cluj o reprezintă construirea acestui spital care să reunească în aceeași clădire toate secțiile Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca” a mai anunțat Tișe.

Și când te gândești, că de la centru, în loc ca Tișe să fie ajutat, este reșapată o morsă politică condamnată penal, un bătrân liberal cătrănit de alcool și combinații bănoase, care a crescut un șofer pe post de președinte de Consiliu Județean, cu o diplomă falsă. O morsă politică care a ajuns să-i și răspundă lui Tișe… nu mai înțelegi nimic, absolut nimic.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *