Varză à la Cluj

Capra şi varza s-au împăcat.

Agora

De ce Orban l-a ignorat pe Tișe?

Tișe se luptă de câțiva ani cu directorul Aeroportului din Cluj, David Ciceo, în mai multe rânduri, din punct de vedere administrativ, Tișe considerând utilă îndepărtarea acestuia, de la luptele din CA până la alte proceduri administrative. Înțelegem că și bugetul de publicitate era unul interesant și un element de tensiune între cei doi.

Este corect să spunem că acest etern director, ”Isărescu de Cluj”, este uneori cam lăudăros, aeroportul de pe Someș dezvoltându-se deodată cu orașul și nu datorită calităților manageriale ale domnului Ciceo.

Episodul sparanghelului de pe Aeroportul din Cluj a scos la lumină națională (că la Cluj bugetul alocat publicității acoperea subiectul) stângăcia celor care au manageriat situația, Orban declarând: „Poate închideți aeroportul Cluj, după ce am văzut azi. Este inadmisibil. Au fost două tentative de schimbare a acestui manager (David Ciceo – n.red.). Trebuie demarată o anchetă. E inadmisibil ce s-a petrecut acolo, să folosim toate pârghiile pentru a-l trege la răspundere pe managerul aeroportului. Nu a luat măsuri pentru distanțarea socială, pentru asigurarea. I-am cerut prefectului să ia măsuri pentru a-l trage la răspundere. Dacă mai sunt astfel de curse, ele să fie notificate din timp”.

Teoretic, după anunțul lui Orban, în lipsa unei decizii de onoare a „managerului de instituție” la scandalul național creat, se puteau lua măsuri imediate, însă Guvernul l-a lăsat în offside pe Tișe. De ce?

Pentru că Tișe l-a susținut pe Bușoi la șefia PNL, pentru că Tișe este văzut de Orban ca fiind apropiat de Rareș Bogdan, pentru că Orban vrea la Cluj să renască ADN-ul liberal iar Tișe se știe, este PDL pur sânge, pentru că Tișe poate fi o nucă tare în jocuri ulterioare la vârful PNL, pentru că liberalii cu pedigree așteaptă o greșeală a lui Tișe pentru ca să-l avanseze pe inodorul ministru Oros, la șefia județului. Pentru că poate vrea și Buda. Punct

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *