Varză à la Cluj

Capra şi varza s-au împăcat.

Lună: martie 2020

România, raiul baronilor: În zodia coronavirusului, Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat din închisoare!

Sorin Ovidiu Vîntu, părintele Fondului Național de Investiții (FNI), firmă care a funcționat ca joc piramidal, ducând la păgubirea unui număr de aproximativ 318.000 de „investitori”, condamnat la o pedeapsă totală de 11 ani de închisoare, după ce a fost…

Frăția „Șepcile Roșii – Câinii Roșii”, provoacă un meci caritabil pe FIFA 20! ”U” – Dinamo, miercuri, de la 21.30!

Dacă pe gazon, șepcile roșii nu au făcut un sezon grozav, în spațiul virtual, comunitatea Universității Cluj nu duce lipse de imaginație și ne invită la un meci virtual pe FIFA20 cu prietenii de la Dinamo București, caramaderia celor două…

(VIDEO) Oficialii BOR sunt inconștienți: La Cluj, în fața MITROPOLIEI, credincioșii au fost împărtășiți cu aceeași lingură!

Mare este grădina Domnului sau prostia! Încăpățânare, nerespectare a legilor sau lipsa crasă a bunului simț? Nu știm, însă cert este că duminică, după slujba religioasă, credincioșii de la catedrala mitropolitană au fost împărtășiți cu aceeași lingură! Contactat de Vasile…

Tișe și consilierii județeni, echipați cu măști și mănuși, au aprobat fonduri suplimentare pentru sănătatea clujenilor!

Tișe și consilierii județeni au demonstrat la ultima ședință a Consiliului Județean, că indiferent de culoarea politică, în momente dificile, unitatea este importantă pentru sănătatea clujenilor. Cei prezenți la ședință au dat dovadă de responsabilitate și au venit echipați corespunzător…

Pentru combaterea efectelor COVID-19, Comisia Europeană va direcționa către România peste 1 miliard de euro!

În această seară, Comisia Europeană a anunțat că pentru combaterea efectelor COVID-19, va direcționa către România peste 1 miliard de euro, astfel: 483 de milioane de euro – prin renunțarea în acest an la obligația de a solicita României rambursarea prefinanțărilor…

Mesaj VIDEO de la bunica din Chinteni: Stați acasă!

Vloggerul clujean, Mircea Bravo, a postat pe o rețea de socializare un clip în care bunica din Chinteni face un apel către toți românii: să stea în casă cât mai mult pentru a evita răspândirea coronavirusului! ”Oameni buni, am o…

Cercetătorii de la Oxford au explicat numărul mare de decese din Italia provocate de coronavirus!

Cercetătorii de la Oxford au explicat numărul mare de decese din Italia provocate de coronavirus, peste 2.500 de decese din peste 31.000 de cazuri de îmbolnăviri! Dincolo de aceste cifre macabre, a surprins rapiditatea cu care virusul s-a răspândit în…

Un clujean: Poliția Locală are câteva sute de angajați. Să-i verifice pe cei aflați în izolare, în contextul coronavirusului!

Un clujean propune: Poliția Locală are câteva sute de angajați. Să-i verifice pe cei aflați în izolare, în contextul coronavirusului! „Dacă nu mă înșeală memoria, Gestapo-ul lui Boc, aka Poliția Locală, are câteva sute bune de angajați. Care, în afară…

BT & Beard Brothers vor trimite spitalelor din Cluj: 1269 litri de dezinfectant, 2 videolaringoscoape, un ecograf și 500 de măști FFp2!

Banca Transilvania și Beard Brothers au trimis spitalelor din Cluj, 1269 litri de dezinfectant, 2 videolaringoscoape, un ecograf și 500 de măști FFp2! „Dragi prieteni, vrem să vă informăm că: în ultimele zile, am reușit achiziționarea a 1269 litri de…

Surorile și bărboșii de la Beard Brothers vin în ajutorul vârstnicilor! Le fac cumpărăturile!

Surorile și bărboșii de la Beard Brothers vin în ajutorul vârstnicilor! Conform unui anunț din această seară, de marți, 17 martie, se pun în serviciul comunității, prin ajutorul dat persoanelor vârstnice, la cumpărături. „Inspirați de oameni faini din comunitate care…