Varză à la Cluj

Capra şi varza s-au împăcat.

Lună: februarie 2020

Întabulare gratuită în intravilan și extravilan, în Feleacu

Primarul din Feleacu, Gabriel Costea, a anunțat felecanii că localitatea a fost selectată în Programul Național de Cadastru și Carte Funciară al A.N.C.P.I, prin intermediul căruia întabularea va fi gratuită în intravilan și extravilan. „Pot spune că la finalul implementării…

Concert caritabil în amintirea Doinei Cornea: Lumina din întuneric

Pentru adevărul spus cu curaj. Pentru libertatea asumată în ciuda oricărui risc. Pentru cei ce n-au încetat să mai gândească. Doina Cornea a fost un reper strălucitor de conștiință în întunericul spiritual al comunismului românesc și ne-a arătat un drum…

După ce și-au cerut scuze, organizatorii Electric Castle l-au chemat înapoi la festival pe Tommy Cash

După ce și-au cerut scuze, organizatorii Electric Castle l-au chemat înapoi la festival pe Tommy Cash, după ce anul trecut au anunțat că nu îl vor mai chema niciodată la festival, deoarece acesta a pus manele în timpul spectacolului său….

Benedict Vesa, noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Astăzi, 13 februarie 2020, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul ședinței a avut loc alegerea Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,…

Clujana, celebrul brand românesc din 1911, a ieșit din insolvență!

Clujana S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj deține calitatea de acționar majoritar, a primit din partea Tribunalului Specializat Cluj, decizia favorabilă privind închiderea procedurii generale a insolvenței și reinserția societății în activitatea economică. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean…

Banca Transilvania a primit undă verde de la ASF pentru achiziţionarea Certinvest Pensii

BT Asset Management S.A.I. (BTAM) şi BT Investments au primit de la Autoritatea de Supraveghere Financiară aprobarea achiziţiei a 100% din Certinvest Pensii, singurul jucător local dintre administratorii de fonduri de pensii din România. „Pornim cu aproape 10.000 de clienţi…

După arbitrajul din meciul cu Gaz Metan, oficialii CFR se tem de o „coaliție” împotriva echipei din Gruia

După arbitrajul din meciul cu Gaz Metan, oficialii CFR se tem de o „coaliție” împotriva echipei din Gruia. Astfel, Bogdan Mara, directorul sportiv al clujenilor, spune că se există arbitraje potrivnice, care pot duce la o „coaliție” împotriva CFR Cluj….

Băsescu: Dacă Emil Boc va candida iar la primărie e bine ca USR să nu cheltuiască banii de campanie. Este foarte iubit în Cluj!

În emisiunea din această seară de la Digi 24, Băsescu a recunoscut că a fost astăzi la Cluj, fără prea multe explicații însă a precizat ce a constatat. „Emil Boc are mari probleme cu presiunea imobiliară. A trebuit să pun…

Rectorul UMF, Anca Buzoianu, a primit „Crucea Transilvană”

Rectorul UMF, Anca Buzoianu, a primit astăzi, duminică, în a XXXIII-a duminică după Rusalii „Crucea Transilvană”. „Pentru bogata activitate de înaltă ținută academică și pentru promovarea valorilor tradiționale creștine, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a acordat rectorului Universității de Medicină și Farmacie…

Adrian Papahagi ridiculizează procesul de ideologizare al USR

Universitarul și conservatorul de dreapta, Adrian Papahagi, ridiculizează procesul de ideologizare al USR. „Useriștilor le-au trebuit patru ani ca să decidă că sunt de „centru-dreapta modern”. Nouă ne-a luat cinci minute să realizăm, de la bun început, că sunt de…