Varză à la Cluj

Capra şi varza s-au împăcat.

EXCLUSIV Retete de Fericire

Mlădițele partidului

Uniunea Tineretului Comunist, cunoscută și prin acronimul U.T.C, a fost organizația de tineret a Partidului Comunist Român. Primul secretar general al mlădițelor partidului a fost tovarășul Nicolae Ceaușescu, în funcție din 23 august 1944 până în iunie 1945.

Odată cu împlinirea vârstei de 14 ani, pionierii deveneau membri ai Uniunii Tineretului Comunist, sau, pe scurt, utecişti, cea mai importantă pepinieră de cadre a partidului unic. Așa era croit sistemul înainte de 1989.

Dacă pentru miloane de tineri, UTC a reprezentat doar un obligatoriu și comun ritual de inițiere în liturghia socialistă, unii dintre UTCiști performau și ajungeau în COMITETUL CENTRAL al UTC, organul de conducere al uniunii, din care erau recrutați viitorii lideri ai Partidului Comunist Român. Așa erau vremurile… s-ar apăra foștii lideri ai tineretului comunist.

Mlădițele partidului au condus România și după 1989, și binențeles, și Clujul. De la oameni politici cu greutate, care s-au lepădat de tinerețea comunistă pentru a pune cărămizi tovărășești la construcția democrației, la șefi de servicii secrete, rectori ai universităților și până la mari venerabili, UTCiștii au condus capitala Transilvaniei în capitalismul de cumetrie dar și după integrarea în structurile occidentale NATO și UE.

O rețea de amintiri și cunoștințe din adolescență a partajat puterea în Cluj, a secat de ideologie partidele proaspăt create de foștii comuniști, a eliminat pas cu pas foști profesori universitari școliți pe vremea lui Gheorghiu Dej și al său PMR pentru mlădițele UTCiste care au făcut cărțile anilor `90. Este aceeași generație care l-a susținut pe UASCRistul Emil Boc și pe alți tovarăși de generație la Academia Română și/sau în poziții cheie din MAI sau MAPN.

Ele sunt mlădițele partidului din Cluj

ALUAȘ LUMINIȚA DANA (FLOREA) – Preşedintă a Consiliului ASC de la Conservatorul „G. Dima” din Cluj-Napoca, membră a Comitetului executiv al UASCR (1975-1976), după revoluție, doctor în filosofie, absolventă a Indiana University School of Music, Bloomington, 1987—1996, profesor de muzicologie și istoria muzicii la Eastern College of Music, Greensboro, North Carolina, din 2002.

ANDREICA VASILE – Vicepreşedinte pe probleme de politică şi ideologie la Biroului ASC de la Institutul de medicină şi farmacie Cluj-Napoca (1974), după 1989, șef la Sectia Gastroenterologie a Institutului Regional de Gastroenetrologie si Hepatologie „Prof. dr. O. Fodor” Cluj-Napoca și profesor universitar UMF “Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca.

BĂCIUŢ G.GRIGORE – Fost prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Profesor la Catedra de Chirurgie Cranio- Maxilofacială a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, un apropiat al fostului ministru de interne, Ioan Rus. Nu de pomană are o căsuță de vacanță la Someșul Cald de 94 metri pătraţi. Stați liniștiți, nu dumnealui întoarce grătarele.

BOC EMIL – Actualul primar al Clujului și fostul premier al României a avut o tinerețe revoluționară. Amintim că Boc a publicat în 1987 în ziarul local “Făclia” din Cluj-Napoca, un articol intitulat “Hotărârea de a participa direct la devenirea comunistă a patriei”. Emil Boc a fost vicepresedinte al Consiliului Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti (UASC) din Universitatea „Babes–Bolyai’ din Cluj-Napoca, funcție pe care și astăzi nu o recunoaște sau o trece la și altele.

CORDOŞ ALEXANDRU – Fost senator PSD Cluj în perioada 2008 – 2016, anchetat în mai multe dosare de DNA, soția lui fiind condamnată la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare și 70 de zile de muncă în folosul comunităţii pentru trafic de influenţă.

CUIBUS VALENTIN-CLAUDIU – fost lider marcant al UTC în Cluj, după 1989 consilier județean în mai multe mandate și inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, unul dintre promotorii amiciției PSD – PD din Cluj.

IRIMIE ALEXANDRU – fost lider al UTC Cluj înainte de 1989, etapizat a urcat în UMF ajungând până la poziția de Rector. A condus universitatea timp de două mandate cu mână de fier și este unul dintre apropiații lui Ioan Rus, la rându-i posesor a unei case de vacanță în satul Someșul Cald.

MARGA ANDREI – filozof, politolog și om politic român, profesor universitar, a fost ministru de externe al României în mai-august 2012, ministru al educației în 1997-2000, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj în mai multe mandate, între anii 1993-2004 și 2008-2012, laureat al premiului Herder în anul 2005. Conform raportului publicat în 2014 de către CNSAS, Andrei Marga a fost împreună cu soția sa Delia, informatori ai Securității Statului. Înainte de 1989 a fost membru al UTC și pentru un timp președinte al filialei locale a Asociației Studenților Comuniști.

POP IOAN AUREL – fost membru al UTC, după 1989 apropiat al Grupului de la Cluj, istoric român, profesor universitar și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, din 2012, membru titular și președinte al Academiei Române.

RUS IOAN – membra de vază al UTC înainte de 1989, după revoluție fost ministru de interne în guvernul Năstase și fost ministru al transporturilor în guvernul Ponta. Apropiat de Ion Țiriac, în Cluj este recunoscut și perntru reprezentanța Mercedes. A rămas celebru și după butada legată de românii care muncesc în străinătate că „au poate 1500 de euro salariu. […] De banii ăștia, copiii se fac golani acasă și nevastă-sa, curvă”.

VUŞCAN GHEORGHE-IOAN – fost membru al CC al UTC, după revoluție Prefect al Clujului între 2012 – 2017, expert în grătalogie spun gurile rele de la Someșul Cald în jos, profesor universitar, titular la mai multe discipline din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Facultatea de Construcţii de Maşini, Catedra Tehnologia Construcţiilor de Maşini.

Varză à la Cluj a prezentat câteva mlădițe ale Partidului. În perioada următoare vom mai prezenta încă 30 🙂

1 COMMENTS

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *