Varză à la Cluj

Capra şi varza s-au împăcat.

Actualitate

Cutremur în UMF

CUTREMUR în UMF: Emanuel Ungureanu, a declarat, joi, că va depune la Agenția Națională de Integritate (ANI) o plângere împotriva medicului Ștefan Florian, fostul șef al Senatului UMF, care este profesor la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul UMF Cluj. Neurochirurgul este acuzat că și-a angajat fiul, Alexandru Florian, ca asistent medical în catedra unde este șef de disciplină, încălcând astfel Legea Educației și Carta Universității.

Deputatul Ungureanu susține că de angajare știau și decanul Facultății de Medicină, Rectorul UMF și chiar primarul Clujului!

„Oamenii aceștia și-au construit un lanț de pile în SRI, în presă. Dl. Boc îl susține pe Florian. În această rețea de protecție pe care și-au creat-o folosindu-și măiestria medicală pentru a se apăra de brațul legii, profesorul Florian și-a angajat fiul. Alexandru Florian este protejat și privilegiat în cazul unui malpraxis.

Lucrurile mai clare sunt în cazul profesorului Florian, care cu tupeu obraznic, așa cum a făcut-o și profesorul Iancu din Cluj, și profesorul Lucan și alți profesori din Cluj, și-au băgat copilul în propria catedra călcând în picioare propria catedră.

Se vor tura din nou zeitățile care au fost operate din ei, oameni din mass media, SRIști, procurori judecători, Ei și ce dacă și-au băgat fiul în catedră? Distrugeți lumea medicală!

Profesorul Florian și-a băgat fiul în propria catedră știind și decanul Facultății de Medicină, Rectorul UMF, primarul Clujului. Tot Clujul medical știe despre nepotismul lor, pe care-l practică.

Tupeul nemărginit a fost creat pe această nomenclatură comunistă, toți sunt comuniști, UASCRiști, sunt membri ai unui partid. În vremea lui Ponta au folosit o clădire a universității pentru a ridica osanele lui Ponta” a declarat deputatul Ungureanu.

Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, a mai declarat joi, și că va depune la Agenția Națională de Integritate (ANI) o plângere împotriva managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Petru Șușcă.

Conform ultimului raport al Corpului de Control al Ministerului Sănătății, Șușcă ar fi incompatibil sau/și în conflict de interese din cauza că este acționar unic al unei firme și președinte al Asociației Maramureșenilor din Cluj-Napoca. Ungureanu a acuzat-o pe fostul ministru al sănătății, Sorina Pintea, că-l proteja pe managerul Petru Șușcă.

Doi mari șefi din domeniul medical, dați pe mâna ANI

Un nou demers al lui Emanuel Ungureanu: Doi mari șefi din domeniul medical, dați pe mâna ANI.

Publicată de Epoch Times Romania pe Joi, 9 ianuarie 2020

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *