Varză à la Cluj

Capra şi varza s-au împăcat.

Agora

„M-am saturat de România” Dezbaterea anului 1998, la Marius Tucă Show, cu Sabin Gherman și CTP

Mai țineți minte când Sabin Gherman era acuzat că vrea să vândă Transilvania, Ungariei? Noi, da. Era toamna anului 1998 și țara dezbătea manifestul său „M-am saturat de Romania”.

Manifestul fusese publicat în 16 septembrie 1998, în cotidianul Monitorul de Cluj iar scandalul a ținut săptămâni întregi, Gherman fiind udat din plin de blândele urări ale tribunilor Funar și Vadim Tudor dar și a multor români care deloc rău intenționați nu au înțeles demersul lui Gherman sau poate acest homo transilvanus nu s-a făcut bine înțeles.

Privind retrospectiv emisiunea, argumentele lui Gherman de atunci par destul de mărunte în comparație cu modalitatea în care astăzi, Sabin Gherman, și-ar putea susține teoria. Pare că în 1998 nu putea să explice prea bine în ce credea sau în ce dorea să creadă…

Simpatic Gherman, un fan al descentralizării, sătul de România dar cu studiile universitare absolvite în Craiova…Sigur puțin relevantă locația care l-a desăvârșit intelectual, însă am ținut să amintim acest infim aspect biografic.

Bun, vă lăsăm să vizionați dumneavoastră emisiunea, noi i-am dat un 9 lui CTP de atunci, astăzi i-am da un 8,5 iar lui Sabin Gherman de atunci i-am da un 7, astăzi un 8,5… no așa credem noi…

„M-am săturat de România”

„M-am săturat de Mitică, de şmechereala şi ţigănia pe care le lasă în urmă acest nume de ţară, România. Vorbesc cu diverşi politicieni, aflaţi la putere, şi toţi îmi spun: ‘’nu mai avem nici o şansă”. Citesc prin ziare că Bucureştiului guvernul a avut grijă să-i aloce de la bugetul ’98 o sumă mai mare decât a întregului Ardeal. Călătoresc cu maşina prin sud şi est şi văd diferenţa: acolo sunt drumuri mai bune, se fac mereu investiţii. Stau la coadă la finanţe, la CEC, la orice aparţine Statului şi peste tot se dă şpagă. Ciubuc. Peşcheş. Turcisme fără de care nu se poate. Şi atunci?

Eu nu vreau să emigrez numai pentru că de 10 ani nu se face nimic. Doar că m-am săturat de România. De sinonimele ei. De eroismele ei, scoase din orice context istoric. Alţii se laudă cu Michelangelo sau Da Vinci şi mie mi se arată scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung. Fantastică realizare delaţiunea!…

Dacă regret ceva, acum la treizeci de ani, e că m-am născut aici, că fac parte din cei ce au învăţat pe la şcoli că poporul ăsta, boborul, domnilor, a fost într-o erecţie continuă în faţa istoriei. Care popor? Noi, cei care n-am făcut nici măcar o dată dovada virilităţii, noi, care în timpul invaziilor ne ridicăm poalele în cap şi fugeam în păduri, noi, care leşinam prin sălile unde se hotăra istoria, noi, care astăzi ne scremem pentru o bucată de pâine şi nu mai ştim ce şmechereli să mai inventăm. Ăştia suntem, peticiţi în cur, rupţi în coate; intrăm în istorie ca-ntr-o infectă crâşmă de cartier. Între două ghiorăituri şi-o înjurătură, poporul (boborul, domnilor), vorbeşte băţos despre Posada, despre Mihai Viteazu, despre „trăiască şi-nfloreasca Moldova, Ardealul şi Tara Românească”. Şi – iarăşi – un ghiorăit victorios.

M-am săturat să-mi fie ruşine. De aceea, prietenilor mei din vest le spun că sunt din Transilvania. Altă ţară. Altra paese. Other country. L’autre pays. M-am săturat să-mi spună toţi neardelenii că aici, în Ardeal, am probleme cu ungurii. Că dacă n-ar fi ei… Că foamea este mama înţelepciunii… Că federalizarea este cel mai mare pericol care mă paşte, mă pândeşte de după colţul blocului odată cu borfaşul pentru care plătesc impozit. Că musai trebuie să strâng cureaua, ca măgarul lui Nastratin. În numele „unităţii”, „propăşirii” neamului rrromanesc. Şi eu, care aştept de 10 ani o unire adevărată, una a parlamentarilor ardeleni pentru Ardeal, o ofensivă civică pentru salvarea puţinului rămas.

Nişte oameni au făcut Unirea de la 1918. Alţii sperau într-o confederaţie de tip helvetic, împreună cu Ungaria, Cehia şi Austria. Alţii, ca Slavici, au spus că unirea Transilvaniei cu România e o porcărie şi au făcut puşcărie. Acum se vede ce-a ieşit. Seriozitatea, eleganţa, disciplina – atribute ale Ardealului – au fost invadate de miticisme, de balcanisme ordinare, de civilizaţia seminţelor de bostan. Era o şansă pentru România să se unească cu Transilvania, să înveţe câte ceva din organizarea ei, din sistemele ei de valori. N-a fost aşa; România a înghiţit Transilvania – de aceea din trei în trei metri aluneci astăzi pe flegmele de pe marile bulevarde. N-o spun eu, ci un egal al lui Dumnezeu, Cioran. Vor sări o grămadă să contrazică cele spuse mai sus. Dar: câţi dintre voi n-au mers la Bucureşti cu plasa plină, cu celebra plasă de rafie în care se înghesuiau sticlele de palincă? Şi n-o duceaţi la prieteni, ci la directori, la ministere, la înalte porţi ferecate. Şi dacă, naivi fiind, n-aţi dus acele plase, de câte ori vi s-a sugerat că la Bucureşti se intră cu capul, mâinile fiind ocupate cu „bagaje”. Bucureştiul, acest loc în care genialul tebecist se pupă cu analfabetul miliardar, a învăţat toată ţara că se dă. „Se dă carne”. „Se dă ouă”. Se dă. Mentalitate de moluscă. Aici nu ai drepturi, ci complezenţe. Aici se mănâncă seminţe de bostan, se vorbeşte cu „este mulţi” şi lumea în general se naşte, se înmulţeşte şi moare. N-au învăţat nimic de la unguri, n-au învăţat nimic de la austrieci, n-au învăţat nimic de la nemţi.

Au trecut prea repede de la furculision la Treceţi batalioane române Carpaţii. Poate de aceea cei mai vajnici „apărători” ai Transilvaniei s-au născut dincolo de Carpaţi. Poate de aceea Europa se termină pe undeva pe lângă Braşov. Acolo se termină şi Transilvania. Pentru că în afară de limbă şi şosele proaste nu avem nimic în comun. Va trebui să ne trezim. Să recunoaştem că ceea ce se întâmplă acum e o comedie. Dar una în care copiii vă cer o ciocolată şi voi daţi din umeri. În care mereu înfriguraţi căutaţi o pilă pentru orice. În care şuşotiţi pe la colţuri despre vilele celor din poliţie sau din parlament. O lume sortită împrumutului de la un salariu la altul.

Va trebui să vedem că se poate şi altfel. Că suntem altfel. Că relele cele mari vin de la Bucureşti, de la luxoasele palate în care politicienii se bat fără nici o jenă pe ciolan. Va trebui să vedem că nu ungurii sau nemţii sau burundezii sunt inamicii noştri, ci noi înşine, trăitorii de pe azi pe minine, obligaţi să furăm şi să înjurăm pe la colţuri. Nu mai avem ce să ne spunem; am făcut-o 75 de ani şi suntem de 75 de ori mai săraci. În rest, zile bune – m-am săturat de România, vreau Transilvania mea”.

autor: Sabin Gherman

1 COMMENTS

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *