Varză à la Cluj

Capra şi varza s-au împăcat.

Cultură EXCLUSIV

30 de ani de democrație

Au citit cărți de memorii și articole din presa vremii, au petrecut zeci de ore scotocind prin arhive video și au încercat să intervieveze toți politicienii care au condus România în această perioadă, totul pentru un documentar de trei ore, un film despre cum au fost ultimii treizeci de ani în România.

„30 de ani de democrație” este o producţie a platformei Recorder, o publicație online construită de o echipă de jurnaliști români.

La câteva zile după lansarea filmului documentar, numeroase personalități au recenzat documentarul, unele opinii fiind pozitive, altele critice. Vă redăm câteva dintre acestea:

Tudor Giurgiu, clujean, regizor și producător român de film. Pe lângă filmul de ficțiune, a realizat și videoclipuri muzicale și filme documentare. A fost peședinte al Societății Române de Televiziune (TVR), între anii 2005 – 2007 și este fondatorul Festivalului Internațional de Film Transilvania.

„Tocmai am terminat de vãzut documentarul despre 30 de ani de democratie de pe Recorder si am avut o revelatie: azi, în Romania, televiziunea publicã se cheamã Recorder. Doi jurnalisti dintr-o redactie de 10 oameni au lucrat un film extraordinar despre perioada de dupa ‘89, în loc ca acest film sã fi fost conceput si realizat in laboratoarele TVR, o institutie cu peste 3000 de oameni, cu misiunea explicitã de a servi interesul public. Ironia supremã e cã filmul contine multe materiale de arhivã apartinînd, evident, TVR. Vã rog uitati-va la film, sunt 3 ore despre cum am trãit acesti 30 de ani, despre bunicii, parintii si copiii nostri. Despre golani, mineri, politicieni de carton, despre momentele de gratie trãite în Piata Universitãtii sau Victoriei. Regret cã realizatorii nu au avut cum sã includã si momentele judecãrii celor vinovati de mortii din decembrie’89, dar poate o sã aibã cadrele necesare la filmul despre 50 de ani de democratie.Bravo Cristian Delcea, Mihai Voinea, Razvan Ionescu si echipa” a apreciat documentarul, Tudor Giurgiu.

Jurnalistul Costi Rogozanu, realizatorul emisiunii Decodor, de la Realitatea TV, absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității București, intelectual asumat de stânga a criticat succint documentarul considerându-l „o suma de clișee obositoare ale dreptei”.

„Diseară e primul episod Decodor pe 2020. Încă mă gândesc dacă să vorbesc și despre „România dupa 30 de ani”.

Am văzut și celebrul documentar recorder, o sumă de clișee obositoare ale dreptei emise iar cu emfază ca de atâtea milioane de ori. Dați-mi câteva exemple de realități, evenimente uitate. Au fost deja critici mișto la adresa documentarului care m-au facut optimist, nu mai băltim intr-o metnarațiune de superdreapta, mai sunt și insulițe de luciditate.

Mai dați-mi pe scurt din observațiile vostre, să-mi completez și eu monologul. De exemplu, o observație la mintea cocosului care arată gradul de ideologizare e trecerea crizei economice globale de acum 10 ani undeva la „și altele”. Dar sunt multe. Mulțam”.

Oana Pelea, celebra actriță română de teatru și film a lăudat realizarea video a celor de la Recorder, considerând filmul ca demn de intrat în programa școlară.

„Felicitări Recorder! Cu filmul „30 DE ANI DEMOCRATIE”! ați înfăptuit un act de cultură și de educație. Un act cu valoare de document istoric! Felicitări din tot sufletul!

Acest film trebuie să intre în programa școlară și trebuie vizionat obligatoriu în școli!”

Celebrul polițist părerolog, Marian Godină, a fost extrem de încântat de documentar, pe care l-a considerat cel mai bun documentar pe care l-a văzut vreodată. La rându-i consideră ce trebuie inclus în programa școlară:

„Tocmai ce am terminat de vizionat cel mai bun documentar pe care l-am văzut vreodată. 30 de ani de democrație, un documentar Recorder pe care îl găsiți pe Youtube.

Atât de bun încât mi-a fost rușine să nu plătesc la final pentru munca celor care l-au făcut. Când aveți timp, merită să vă rupeți 3 ore pentru el. Ar trebui introdus în programa școlară”.

Adrian Cioroianu, istoric, jurnalist, eseist și om politic român, care a îndeplinit funcția de ministru al afacerilor externe în cabinetul Tăriceanu, a apreciat documentarul ca fiind un fel de oglindă – nu perfectă, uneori unduită, care arată drumul nostru, ca stat, după 1989.

„Filmul Recorder numit „30 de ani de democrație” este un fel de oglindă – nu perfectă, uneori unduită, unii invitați discutabili ei înșiși etc., dar în care, ne place sau nu ne place, vedem ceva real: drumul nostru, ca stat, după 1989. Detalii tragi-comice la tot pasul, unii cuvântatori cinici sau alții patetici, dar, una peste alta, e vorba acolo despre zigzagul nostru de după 1990. Totuși, aș zice că există, dincolo de toate defectele și dramele relevate, și o concluzie încurajatoare: România s-a schimbat inclusiv din perspectiva faptului că în spațiul urban există o generație activă care nu mai înghite orice rahat pe care niște șmecheri i-l prezintă drept caramel. De văzut!”

Vasile Ernu, unul din fondatorii platformei de stânga „Critic Atac”, scriitor român, eseist, comentator politic, consideră că documentarul este poza de grup a învingătorilor. Perdanții au fost decupați.

„Documentarul „30 de ani”: poza de grup a învingătorilor. Perdanții au fost decupați.

Există o obsesie teribilă a „lumii bune” legată de circuitul informațional: fake news.

Firește că există acest fenomen nu de ieri, de azi ci de când lumea. Acest fenomen poate fi ușor stopat sau răsturnat: prin oferta unor informații autentice, prin verificare, prin apelarea la surse diferite. „Isteria fake news” e și ea parte din strategia de comunicare politică și economică. Acest tip de frică și gălăgie e comodă și utilă multora din zona „quality” a marilor structuri de putere.

Cel mai mare pericol nu vine din zona fake news ci exact din zona quality, care lucrează ceva mai complex. Ei nu ne dau informații false, nu ne mint dar aranjează adevărurile așa în cât rezultatul să producă un anumit tip de sens uneori total în dezacord cu realitatea. Ei nu schimbă percepția realității prin fake news ci prin felul în care manipulează adevărul sau prin omiterea altor adevaruri. Iată deja un alt nivel al lucrului cu informația.

Sovieticii apelau din plin la aceasta tehnică: la asta se pricepeau bine. Regimul capitalist ni se prezenta nu prin minciuni, nu prin fake news ci prin selectarea unor adevăruri dure din acel regim și reducerea capitalismului la citeva probleme grave ale acestuia. De exemplu tema exploatării și șomajului erau caii de bătaie în presa anilor 70, 80.

Da, în capitalism există exploatare și șomaj dar nu poți reduce o societate occidentală complexă doar la aceste doua elemente. Ei făceau simplu: capitalism = exploatare și șomaj. Punct.

Discursul occidental față de Estul comunist a folosit aceeași tehnică: nu a mințit prin critica adusă comunismului ci doar a redus comunismul la câteva elemente. Ce este comunismul în discursul dominant hegemonic? Comunismul = represiune = Gulag.

A existat represiune în comunism? Ooo, da, destulă. Însă a reduce o experiență istorică atât de complexă doar la un element este o gravă distorsionare a adevărului istoric.

De ce? Pentru că regimul comunist nu a fost unitar și identic în toate țările: una e Ungaria, alta e China și alta e România sau URSS. Pentru că regimul comunist nu a fost unitar nici măcar în interiorul unei țări: una a fost în România anilor 50, alta în anii 60, alta în anii 70 și cu totul altfel în anii 80.

Ba mai mult: pentru categorii sociale diferite el a funcționat diferit: într-un fel au perceput și trăit comunismul țăranii, altfel muncitorii, altfel intelectualii și cu totul altfel birocrația și nomenclatura.

Cum istoria este poate cea mai ideoligizată știință noi știm doar vocea naratorului oficial. Se schimba oficialii, se schimbă și vocea și conținutul. De aceea cel mai nesigur este trecutul.

Nu poți înțelege întregul istoriei privind doar o piesă din puzzle ci doar când pui toate piesele și privești întregul.

De ce va spun toate acestea? Ah, legat de filmul celor de la Recorder cu „30 de ani”.

Ce este acest film? O mantra care bifează toate adevaturile-clișeu ale hegemonulului. Este narațiunea învingătorului și parvenitului care se pune bine cu „cei de sus”. Ni se arată câte o piesă din puzzle pe post de întreg.

Nici un semn de întrebare, nici o îndoială nu-i frământă. În film ai prezenți toate categoriile puterii: de la politicieni la influiensări și până la afaceriști și tot soiul de jurnaliști care se pricep la toate.

Nu ai nici un nume care a studiat și scris solid pe perioada postcomunistă. Dragilor s-au scris câteva cărți bune pe aceasta perioadă, avem câțiva oameni care se pricep. Nu ai un economist, nu ai un istoric, sociolog sau antropolog. Nimic.

Dar cel mai grav: filmul tace asurzitor când e vorba de perdanții „tranziției”, grosul populației acestei țări, cei care au fost carne de tun, milioanele aruncate afară din întreprinderi, rămase fără joburi, cei care au luat calea exilului. Imensa tragedie care s-a abătut asupra lor nu e povestită caci așa e piața libera, se hrănește cu mult sânge „natural”. Dar nu e bine să spunem asta că nu întra în concordanță cu „buna narațiune”.

Și iată așa, folosind doar adevărurile comode, reziste și utile victorioșilor ne construim o imagine falsă dar comodă despre un trecut care ascunde și multă tragedie.

Iar cei care au dus greul „tranziției” sund nu doar abandonați ci și scoși din istorie. Deranjează la poza de grup bine fardată și exersată cu zâmbetul tâmp, fals și docil.

Filmul are însă și ceva foarte valoros: imaginile de arhivă. Dacă aceste imagini ar fi fost montate, cum bine observa cineva, în stilului lui Andrei Ujică – doar imagini fără comentariile pretențioase – ar fi fost un film mult mai util. Imaginile vorbesc singure. Dar e riscant: dacă poporul nu „înțelege corect”?” a comentat documentarul, celebrul autor, pe o rețea de socializare.

Scriitor, cineast, jurnalist și traducător român stabilit în Belgia, Dan Alexe, a punctat despre prezența ridicată a jurnalistului Cristian Tudor Popescu în film: „Văd că Recorder, pe site-ul lor, îl citează pe Cristian Tudor Popescu (CTP), care spune despre filmul Recorder cu cei 30 de ani: „Unul dintre cele mai valoroase documentare românești din câte am văzut”.

Având în vedere că CTP vorbește și explică depre lume și viață cam în jumătate din film, asta e la fel de inteligent și original ca atunci când eu aș spune într-un interviu cu mine pe site-ul meu: “Dacopatia este unul dintre cele mai valoroase studii românești din câte am citit”.

Mihai Miclăuș, jurnalist cu vechime la Radio România Actualități Cluj, a recomandat la rându-i filmul: „Un documentar de cel puțin două ori mai bun decât m-am așteptat! Chiar merită să-ți rupi trei ore din viață ca să-l vezi!”

Mihai Burcea, istoric specializat pe perioada contemporană, un devorator de arhivă din perioada regimului comunist și autor a mai multor cărți de specialitate, constată un fenomen foarte ciudat, realizarea de reportaje și documentare pe teme de istorie recentă/contemporană în absența istoricilor de profesie.

„Zilele astea m-am tot uitat la documentare și dezbateri despre Revoluție și perioada comunistă.

De ex. serialul „Decembrie roșu”, Cornel Mihalache & Răzvan Butaru (TVR 1) sau „30 de ani de democrație”, Mihai Voinea & Cristian Delcea (Recorder).

Văd că în mai toate redacțiile și studiourile de televiziune din țara noastră s-a instalat un fenomen foarte ciudat: Realizarea de reportaje și documentare pe teme de istorie recentă/contemporană în absența istoricilor de profesie.

Aceștia au fost înlocuiți de jurnaliști ai faptului divers, bloggeri, analiști-părerologi, specialiști în orice/urechiști și eseiști care aduc rating (vezi CTP, Ion Ioniță, Gabriel Liiceanu).

Adică oameni care îți vorbesc azi despre Curtea Constituțională, mâine despre crimele de la Caracal, iar poimâine despre diversiunea-conspiraționist-teroristă din decembrie ‘89.

Sunt exact aceiași oameni ignoranți care repetă obsesiv că nu cunoaștem nimic despre Revoluție, că adevărul ne este ascuns ș.a.m.d.

Să ne aplecăm un pic asupra subiectului zilei: Revoluția. Știați că există istorici/cercetători/cadre didactice din învățământul superior care studiază temeinic această temă de ani de zile? Mai mult, aceștia au publicat/editat numeroase volume științifice, tomuri de documente sau studii în reviste de specialitate.

Evident, n-am să mă apuc aici să întocmesc o listă bibliografică, dar am să amintesc numele unor profesioniști preocupați de acest complex eveniment istoric: Bogdan Murgescu, Mihai Retegan, Sidonia Grama, Andreea Bădilă, Ion Bucur, Constantin Corneanu, Dumitru Lăcătușu, Mădălin Hodor, Constantin Hlihor…

N-am pretenția ca sus-numiții să fie consultați/invitați în studiourile tv, dar mi-aș dori ca realizatorii/producătorii de documentare istorice și moderatorii tv să le parcurgă nițel lucrările/opera. Cu alte cuvinte, băieții ăștia din mass-media ne cam iau pâinea de la gură”.

Jurnalistul Tiberiu Fărcaș, patronul site-ului clujulcultural.ro, fondatorul Cluj Blues Festival şi autor a mai multor volume, s-a rezumat la un share, considerând postarea Mădălinei Roşca ca fiind cea mai onestă critică a documentarului celor de la Recorder, însă reputatul jurnalist atrage atenţia că are şi rezerve asupra unor chestiuni „Mie mi-a plăcut documentarul în ciuda unor chestiuni cu care nu sunt de acord în el, mai ales că am trăit cei 30 de ani pe piele mea, ca majoritatea românilor de altfel”.

Motociclist şi jurnalist în restul timpului, Stelian Muscalu, în aproape douăzeci de ani de activitate jurnalistică, a participat în transmisiuni de la Guvernul României până la teatrul de operațiuni din Irak și Afganistan, a concluzionat succint vizionarea documentarului: „avem o clasa politica medievala, una care nu s a schimbat deloc”.

Mă uit la documentarul Recorder, după 30 de ani. Realizez că avem o clasă politică medievală, una care nu s-a schimbat deloc. Prima decizie a FSN, condusă de Ion Iliescu, a fost să majoreze pensiile și să se laude cu asta la TV. A doua decizie a fost să returneze banii muncitorilor, un fel de participație la capital. Suma se ridica la 17 mld de lei. Practic am asistat la devalizarea economiei naționale, pentru a mitui electoratul ce avea să voteze în Mai „90.

Iliescu a fost o soluție proastă, dar inevitabilă…spun jurnaliștii intervievați. Partea proastă e că el a stabilit standardele politicianului român post decembrist.

Si Iliescu doarme liniștit în casa de protocol, păzit de SPP-ul plătit de poporul roman… Pe care el l-a distrus” a scris Muscalu.

Cel mai ţâvnos comentariu a fost cel al fostului premier care trimitea de la tribuna Parlamentului să i se numere ouăle.

Adrian Năstase, supărat că dintr-o discuţie de o oră cu cei de la Recorder, au fost redate doar 10 minute, a precizat:

Discutia a durat, intr-adevăr, peste 60 de minute, atingând toate temele sugerate, din care, in documentar, realizatorii au retinut vreo 10 minute, cu care au „plombat” scenariul. Pentru perioada 2000-2004, din păcate lipsesc, in opinia mea, intre altele, referirile (si imaginile) privitoare la intrarea in NATO, finalizarea negocierilor cu UE, eliminarea vizelor, programe guvernamentale – gen Cornul si laptele, ANL, sălile de sport, etc. Era inevitabil poate, tinând seama de numele si de optiunile  celor care au comentat perioadele de referintă.

Eu le multumesc insă realizatorilor acestui documentar pentru că pot decide acum, definitiv, că nu voi mai accepta să inregistrez interviuri, din care să se poată extrage secvente. La orice vârstă, poti invăta ceva din viată…”

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *